Bunica

Te mai țin, bunico , minte ,
Cum veneai cu sapa-n spate ,
Cu hainele prăfuite,
De sudoare încărcate !
Alergam în fața ta ,
Cât puteam ,când te zăream ,
Ca să te ajut cumva ,
Luam sapa şi-o duceam !
Dup-o lungă zi de vară ,
Ți-era trupul ostenit ,
Te-asezai pe prispă-afară ,
Să te odihnești un pic !
Ma-nvârteam pe langa tine
Şi săream într-un picior ,
Nu înțelegeam prea bine ,
Cât trudeai tu pe ogor !
Îți scoteai pâinea uscată,
Din sacoşa prăfuită,
Şi-mi spuneai …dragă nepoate,
Asta e pâine muncită !
E gustoasă, e mai bună,
Are gust de cozonac ,
Mi-o dădea bunica-n mână,
Şi muşcam din ea ,cu drag !
Cât stăteam pe lângă ea,
Scotea apă din fântână,
Hainele şi le spăla,
De sudoare si țărână!
Se schimba cu haine bune ,
După ce trupu-şi spăla ,
N-am cuvinte să pot spune ,
Cum era bunica mea !
La lumina lămpii, mică ,
Îmi părea ca o icoană ,
Scumpa mea , dragă bunică,
Suflet bun de pus la rană !
Cum aş mai întoarce roata ,
Ea, să-mi dea pâine muncită ,
Când lasă din mână sapa ,
Şi sacoşa prăfuită !
Eu să muşc cu bucurie ,
Şi să sar într-un picior….
Scriu acum o poezie ,
Pentru că mi-e tare dor!

Comentarii